Nandos

Ţi-am zis! Nu prea te-am sunat în ultima vreme pentru că am fost adîncit în gîndurile mele. Se apropia meciul cu olandezii aştia pe care nu mai reuşim odată să-i batem! M-am tot gîndit, ce băieţi să chem, cum să-i aşez în teren, ce să le spun, poate poate acum să reuşim. Am trasat atîtea linii pe foile astea că aproape nu le mai înţeleg nici eu şi, ca un făcut, mi s-a accidentat şi Cristian. Aveam atîta nevoie de el! Dar stai liniştit, o să mă descurc, nu-ţi face griji! L-am chemat pe Mirel. Ştiu că ţie îţi place cum joacă, uite că ţi l-am adus!…..

M-am gandit la ce-mi ziceai şi cred că o să atac. Vorba ta, dacă îi las pe aştia să joace se termină rău. O să vezi că, de data asta, o să ieşi din curte cu fruntea sus, simt eu că băieţii mei o să facă un meci mare. Le-am zis să nu le fie frică, să se gîndească la cît de valoroşi sînt, din moment ce joacă la nivelul ăsta, pentru ţara lor. Şi m-am mai gîndit la ceva, că Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunile şi o să am şi eu noroc. O să fie bine, o să vezi!

Uite că m-am luat cu vorba şi era să uit ce voiam să te întreb: De ce mă tată nu ai mai avut şi tu răbdare cîteva zile? Ai fi plecat zîmbind…

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar ţie să-ţi poarte noroc de acolo de Sus, nea Pitzi!

Update: 24.04.2007, Rotterdam, Olanda – România, 0-0