Nandos

A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauza că era oarbă. Ura pe toata lumea, cu excepţia prietenului ei drag, care era întotdeauna gata s-o ajute. Într-o zi, i-a spus: “Dacă aş putea să văd lumea, m-aş căsători cu tine.”

Într-o altă zi, cineva i-a donat o pereche de ochi. Cînd bandajele au fost date jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei. Acesta a întrebat-o, “Acum, că TU poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?” Fata s-a uitat la el şi a văzut că este orb. Ochii lui închişi au şocat-o. Nu se aştepta la asta. Gîndul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa a făcut-o să-l refuze. Prietenul a plecat şi a doua zi i-a scris: “Ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei.”

Aşa este şi cu creierul omenesc care lucrează aproape totdeauna cînd starea noastră se schimbă. Numai cîţiva dintre noi NE reamintim cum a fost viaţa noastra înainte şi cine a fost alături de noi în cele mai dureroase situaţii. Viaţa este un cadou.

Înainte să spui cuiva un cuvînt rău
Gîndeşte-te la cineva care nu poate să vorbească
Înainte să judeci soţul sau soţia
Gîndeşte-te la cineva care plange pentru o companie
Înainte să te plîngi despre viaţă
Gîndeşte-te la cineva care a plecat de tînăr în Rai

Înainte să te plîngi de distanţa parcursă cu maşina
Gîndeşte-te la cineva care merge pe jos aceeaşi distanţă
Şi cînd TU eşti obosit şi te plîngi de serviciu
Gîndeşte-te la cei care AR dori să aibe unul

Şi cînd gînduri depresive te doboară
Zîmbeşte şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti în viaţă

Primit pe email. Merită să te gîndeşti puţin la asta.