Mihai Mironică e fricos :) ianuarie 26, 2009
Posted by nandos in EDITORIALE ATAC, FERESTE-MA DE MAGARUS, MEDIA MASS.Tags: gooolsport, prosport, verze
trackback
De ce fricos? Pentru că azi a publicat un text în care-l atacă pe Tolontan, fără însă să-i pronunţe numele.
Super tare! M-a distrat.
Atacul este unul frontal, atîta timp cît afirmă că Tolo scrie la comandă. Şi acu vă zic şi ce m-a distrat.
1 – Deşi îi aduce o acuzaţie extrem de gravă, nu-i pronunţă numele, astfel că Tolo devine “PORTAVIONUL”
2 – Nu zice direct: “Tolontan scrie la comandă”, ci că portavionul “a ajuns să trăiască paradoxul de a fi teleghidat de pe uscat”
3 – Nu spune că Tolo a primit o eventuală sarcină de serviciu, ci că “el a statutat că Becali nu e un om rău, într-o MISIUNE”
Deci, super tare şi super codat !!
Atît de codat, încît ai crede că Mironica a scris pentru iniţiaţi. Ntz! Mironică recunoaşte, practic, că Tolontan este o autoritate în domeniu şi că toată lumea îl va identifica în “portavionul” presei, acelaşi lucru petrecîndu-se şi cu textul la care face referire. Era conştient că cine are legătură cît de cît cu sportul, l-a citit. Despre textul lui Tolo vorbesc. Adică ĂSTA
Nu cunosc animozităţile dintre Tolo şi Mironică, habar n-am de unde pleacă ele, dar cred că nu e normal să se întîmple aşa ceva în presă. Şi mai cred că războiul pe care-l poartă e inegal. Pentru că aşa e el, inegal, d’aia!
Dacă tot are porniri ostile, cred că inteligent din partea lui ar fi fost să intre într-unul purtat de la egal la egal. Cu editorialistul GooooolSport, de exemplu, stelistu_61. Care stelistu_şaieşunu, s-a luat de el zilele trecute. Ete aici, na!
Ar fi altceva, aşa-i? Aceeaşi mentalitate, aceleaşi posibilităţi de exprimare, aceeaşi cotă, etc. De la egal la egal, ce mai încoace şi `ncolo!
P.S. 1. Cine susţine că Mironică nu i-a pronunţat numele lui Tolo ptr a nu putea fi acţionat în justiţie, greşeşte. Trimiterile spre el sînt clare. Iar cine susţine că Mironică n-a făcut-o pentru că e copleşit de personalitatea redactorului şef al Gazetei, e rău intenţionat. Clar!
P.S. 2 Şi fiindcă totul a pornit de la Gigi Becali, într-o presă ideală, în care ar trebui să existe bun simţ, iată ce cred io că ar merita cei care nu-l au în dotare!



O, mare vînător de agramaticalităţi. Bag seamă că ţie, dacă scrii informaţia ca la cîrciuma satului, să priceapă tot băutorul de submultiplii de calitate ai “Unirii”, ţi se pare normal ca şi ceilalţi să facă la fel.
Ma Nandose, cum adica e fricos? Daca era fricos nu publica nimic. Te credeam baiat destept, ce naiba.Desi nu stiu care-i treaba, aici cam are dreptate. Pana acu’ ceva vreme Gigi il injura cam pe unde il prindea pe Tolo, de la un timp s-au cam schimbat lucrurile si colac peste pupaza (sau in pupaza) apare Tolo care spune ca Gigi nu-i om rau, da, na, nu-i intelege lumea intentiile bune. Acu’ nu stiu daca vrea sa zica ca Tolo a primit in sacosica 2 kg de branza si un kg de lapte zeruit, da poate sti tu mai bine si ne spui si noua.
haha, gata? au intrat gornitele in functiune? Bvo, v-ati miscat repede
Kaos AD: Ai calculatorul langa cel al lui Mihai Mironica, asa-i?
Fricos Mironica? Ca-l face varza pe tolo? Deduc ce parere ai despre
). Bine, nu incerca sa-mi explici din nou faptul ca e fricos fiindca nu pomeneste numele lui, deoarece cazi in ridicol. Pai acela e text codat daca ai reusit si tu sa-l intelegi? In plus, pe blogul lui ii pomeneste si numele de scena
. hai ca nu stiai , recunoaste !
portavion
Vezi, asta e pacatul tau. Ca lasi public impresia de papagal ( n-ai citit articolul lui Mihai, ca altfel stiai macar cand l-a publicat, doar ai reprodus ce ti-au dictat altii), si de pupincurist dand limbi fierbinti entitatii cu care coabitezi.
corso, fii sincer, te droghezi?
Tu chiar nu poti exprima o idee fara sa jignesti? Toate, dar absolut toate comentariile tale contin cuvinte si expresii care tradeaza, alaturi de tonul folosit, o frustrare care-mi starneste un oarecare sentiment de mila.
Cred ca ai o existenta trista, macinata de tot felul de neimpliniri, care te-au transformat intr-un asocial convins. Te compatimesc!
P.S. N-am sa-ti banez IP ul, n-am banat nici unul, dar asta nu inseamna ca am sa ezit sa sterg comentarii. Cititorii Nandos nu sunt vinovati pentru esecul tau in viata. Si e ultima oara cand dialogam.
nandos,
sunt doua tipuri de tolontan
1. redactor sef gsp-persoana publica – ipocrizie cat cuprinde – o sa-mi spui ca asta este boala intregii omeniri. stiu ca o face strict pentru gsp, dar asta nu-l scuza si nu-l poti promova ca pe maica tereza. stii care e diferenta dintre tolontan si ceilalti? este foarte atent cu propria imagine si stie sa si-o intretina pozitiva (e baiat “dastept”, vorba lu’ mitica). mironica are perfecta dreptate, exemple sunt cu duiumul, se face frate si cu moartea ca sa creasca tirajul
2. simplu redactor sef-gsp – ipocrizie 0 – omul este un camarad de nadejde si ar muri de gat cu dusmanul (oricare ar fi el) pentru a intrepta o nedreptate sau pentru a-si apara un subaltern. e fain sa lucrezi sub conducerea lui pentru ca este un sef corect care stie sa se faca respectat si sa respecte (nu conteaza ca mai arunca si el – sometimes – cu cite o carte sau un telefon)
in ceea ce te priveste, incearca sa nu te transformi in microfonul tolontanului si iti sugerez sa ramii neutru. tocmai pentru ca iti este sef, e jenant sa ii iei apararea si risti sa cazi in derizoriu. intr-un astfel de pariu nu poti sa castigi si nici sa termini remiza. nu ai credibilitate cand ii iei apararea si chiar argumentele bine plasate pot fi considerate osanale. invata de la “guru”. probabil 75% dintre fanii lui tolo sunt castigati prin sagetile pe care i le trimite din cind in cand lui voiculescu. dar asta presupune ca fii bazat si sa te doara in ciocan daca se supara boss-ul. si nu cred ca este cazul tau…
corso, eu n-am de gand sa nu te mai bag in seama si o sa ma cobor intotdeauna la nivelul tau de prelucrator prin aschiere: mars, lingaule!
Despre primul, nu stiu ce sa zic… Eu nu incerc sa schimb opinii, doar mi le exprim pe ale mele, asa ca te intreb: de ce numesti ipocrizie faptul ca este foarte atent cu propria imagine? Nu-i normal sa fie asa?
Si in ceea ce ma priveste cred ca gresesti. Vad anumite lucruri, ma amuza si scriu despre ele. Sau ma enerveaza. Si iar scriu despre ele.
Uite, citeste ASTA! Ca sa vezi ca sant sincer si sa intelegi ca gresesti atunci cand folosesti expresii gen “microfon al tolontanului”.
Ai facut-o? OK! Intelegi de ce e gresita logica ta? Atunci nu lucram la Gazeta, dar daca as fi lucrat, mi-ai fi zis ca sunt “microfonul geambasului”, asa-i?
Nu-s microfonul nimanui!
Si nu-i iau apararea lui Tolo. Come on!, stie sa se apere singur atunci cand e cazul si cand considera ca merita. Dar n-as ezita s-o fac, la o adica.
Sa crezi, in schimb, ca am facut-o acum, pentru a-i intra in gratii, e o atitudine copilaroasa. Mai ales ca il cunosti bine. Pornind de la asta, iti cer prea mult daca te rog sa nu ma consideri naiv?
Sper ca nu!
P.S. Pentru mine exista un singur tip de Tolontan. Redactorul sef al ziarului care rupe tiraju-n doua si jurnalistul capabil sa miste ceva in tine.
auzi ma, te vopsesti pe fata ca rambo si strigi sayonara? esti penibil cu patetismul tau. acum citeva luni daca te intrebam, ai fi fost mai potolit, stii tu, cind negociai cu orlando sa mergi la mediapro/prosport. pe bune, putina decenta.
goarnele mpi in actiune. ce faceti scursorilor, ati tabarit pe Nandos. d-aia va platesc alde nicoara si mocanu, sa frecati menta pe bloguri? vedeti ca asta nu e o meserie, desi o practicati cu mare arta.hai, mars la supt pixuri
bucurestii noi: Mi-e clar, voi sunteti nesimtiti rau. Credeam ca balacareala de la nazare de pe blog se practica doar la nivel mai mic, dar vazandu-ti ip ul si informatiile la care ai acces, imi dau seama ca ea e politica de trust.
NU scriu cu rautate, nu folosesc cuvinte jignitoare, dure, voi NIMIC. Atacati, jigniti si denigrati Parca sunteti setati. De acum incolo o sa va raspund pe masura reactiilor voastre.
Ar fi si culmea ca pe blogul meu sa nu spun exact ce gandesc. O s-o fac in continuare, deja e distractiv sa vad cum va zbateti in chinuri.
[...] să mă opresc asupra unui singur articol. ĂSTA. Acolo au comentat, printre alţii, Kaos AD şi [...]
[...] arşi la un text de pe Nandos în care autorul comenta ceva la adresa bo$$-ului din Pache pe nume Mihai Mironică. (Apropo. Mihai, să ştii că nenea Horia Moraru de la FJSC a zis despre tine că eşti cam [...]
Nu, n-am calculatorul lîngă el. Dar mi-ar plăcea
.
Hopa! Ia uit ce limba frumos executata, bravo Kaos!
))
Ce să zic tinere “sport.ro”, atît poţi, atît faci. Nu ai găsit încă o metodă să nu ţi se mai scurgă saliva din gură, nu?