Nandos

Culoar unic, străzi închise, restricţii de circulaţie, controale amănunţite. 12.000 de poliţişti şi jandarmi, alte cîteva mii de agenţi secreţi, 1.200 de autospeciale, motociclete şi elicoptere. Echipaje aeriene, echipamente speciale de comunicaţii şi transmisii securizate. Toate acestea pentru a proteja 24 de şefi de stat, 26 de premieri şi 87 de oficiali cu rang de ministru. Foarte bine! Dar cu noi, cu noi cum rămîne? Pe noi ne protejează cineva?

Scopul terorismului este acela de a induce teama, teroarea sau chiar panica în rândul populaţei şi este îndreptat înspre persoanele inocente sau necombatante. Pentru organizaţiile teroriste, victimele atentatelor nu sînt privite ca persoane individuale – civili, femei sau copii – ci ca reprezentanţi ai duşmanului. Simplu.

Un astfel de eveniment, cum este summitul NATO, reprezintă o certă oportunitate pentru astfel de organizaţii. Mai ales că la Bucureşti se află cei mai puternici oameni ai lumii. Mesajul ar fi unul extrem de puternic: nicăieri, nimeni nu este în siguranţă. Unde ar lovi? Acolo unde o fac de obicei. În zone extrem de aglomerate. Cînd? Cel mai probabil, în intervalele orare de vîrf. Lesne de înţeles de ce.

În alte ţări, în astfel de situaţii, măsurile de securitate îi vizează şi pe simplii cetăţeni. Pentru că celorlalte guverne le pasă. Staţiile de metrou arată ca nişte fortăreţe. La noi, linişte şi pace. N-am văzut poliţişti deloc, n-am văzut camere de luat vederi suplimentare, n-am auzit anunţuri prin care să fie solicitată atenţia sporită în cazul bagajelor şi a persoanelor suspecte. Nimic din toate acestea nu există în metrou. În schimb, am auzit un anunţ care suna cam aşa: “Nu încurajaţi cerşetoria. Nu oferiţi bani pentru că nu aşa îi ajutaţi pe cei care cer”. Super.